Cred ca nu exista persoana care sa fi citit cat de cat sa nu stie cine a fost Mihai Eminescu, poetul nepereche. Nu am pretentia de a scrie azi despre poet, toata lumea ii cunoaste atat opera cat si atat cat se stie despre viata acestuia. Azi vreau sa va povestesc despre evenimentele la care puteti participa pentru a comemora cei 166 de ani de la nasterea marelui poet.
Bineinteles ca evenimente au loc in mai toate orasele din tara, dar, daca va aflati in Ploiesti, de exemplu, puteti afla ca cei ce au dorit sa faca acest lucru au avut posibilitatea sa inceapa ziua, in jurul orelor 10.00 cu depuneri de coroane atat la statuile tuturor reprezentantilor culturii prahovene, mai ales ca este si Ziua Nationala a Culturii. Pe la orele 11.30 – 12.00 cei interesati au putut participa la colocvii, conferinte si recitari de poezie la mai toate muzeele din Ploiesti si din localitatile inconjuratoare, unde intrarea este libera pe tot parcursul zilei.
Daca nu ati ajuns inca la Ploiesti, si nu va numarati printre cei ce viziteaza deja muzee, inca mai aveti timp sa ajungeti la Filarmonica “Paul Constantinescu” unde va avea loc la ora 19.00 concertul orchestrei folclorice ”Flacăra Prahovei”, avandu-l ca Dirijor pe Marian Dovâncă. Printre cei ce vor participa la concert se numara Nelu Stan, Violeta Visarion-Barac, Domnica Sorescu, Cezar Ouatu si Traian Frâncu.
Daca nu aveti idee cum sa ajungeti la Ploiesti pentru concert, puteti face o rezervarea pentru un transfer privat, pentru o calatorie confortabila. In acelasi timp, faceti si o rezervare la Inchirieri Masini Ploiesti si in acest fel va veti putea gestiona timpul dupa cum doriti si a avea un mijloc de deplasare fiabil cand sunteti in oras si celebrati atat ziua poetului Mihai Eminescu cat si Ziua Nationala a Culturii.